„STOP-CADRU” este o poezie despre caniculă și despre tăcerea nefirească a unei lumi oprite sub arșiță. Cerul, câmpiile, păsările și oamenii par prinși în aceeași imagine nemișcată, în timp ce speranța într-un episod trecător ascunde o întrebare mult mai neliniștitoare.
Poezie despre caniculă – lumea încremenită sub arșiță
„Cerul amiezii, pustiit de nori…” STOP-CADRU, By CristiP„Un punct îndepărtat se rupe din albastru…” STOP-CADRU, By CristiP„Asurzitoare liniște se-ntinde…” STOP-CADRU, By CristiP„Frunze tânjind după o adiere fină…” STOP-CADRU, By CristiP„Zburând în cerc, un uliu-și face vrerea…” STOP-CADRU, By CristiP„Vibrațiile-ncinse ce înțesează valea…” STOP-CADRU, By CristiP„Nici fluturii nu zboară, albinele-au tăcut…” STOP-CADRU, By CristiP
Cerul amiezii, pustiit de nori, Înfierbântat de raze-nverșunate, Încremenit în spectrul de culori De arșița-n nuanțe estompate.
Un punct îndepărtat se rupe din albastru, Sinucigaș se avântă către glie, Lăsând în drumul său un tril măiastru, Inconfundabil cânt de ciocârlie.
Asurzitoare liniște se-ntinde Peste câmpii și pajiști moleșite Prin aerul dogoritor care cuprinde Întreaga nemișcare de trupuri nădușite.
Frunze tânjind după o adiere fină, Ce-și împrumută umbra între ele, Rugându-se de noapte ca să vină Cu stropi de rouă, fețele să-și spele.
Un țipăt repetat sparge tăcerea, Venit de peste culmea unui deal, Zburând în cerc, un uliu-și face vrerea, Fixând nefericita pradă, glacial.
Vibrațiile-ncinse ce înțesează valea, Străpung fără tăgadă și suflet și auz Precum săgețile care-și urmează calea, Ori schijele plecate dintr-un fatal obuz.
Nimic nu se mai mișcă, stop-cadru permanent, Nici fluturii nu zboară, albinele-au tăcut, Tot Universul pare în pană de curent, Iar omenirea speră că-i un simptom acut.
12.08.2026 By CristiP
English Adaptation:FREEZE-FRAME
The noonday sky, stripped bare of every cloud, Is set aflame by fierce, relentless rays; Its frozen spectrum wears a faded shroud, Its colours muted by the summer blaze.
A distant speck breaks loose from cobalt sky, And, suicidal, plunges toward the plain; Behind it pours a peerless, soaring cry, The skylark’s unmistakable refrain.
A deafening silence stretches far and wide Across the fields and meadows, faint and numb; The searing air engulfs the countryside And every sweating body, overcome.
Leaves longing for the faintest breath of air Lend one another shade beneath the skies; They beg the night to answer their despair With drops of dew to wash their weary eyes.
Again, a shriek tears through the silent day And echoes from beyond a distant height; A circling hawk pursues its chosen way, Its hapless prey held in its icy sight.
The heated tremors weaving through the vale Strike through the soul and overwhelm the ear, Like arrows that pursue their destined trail, Or shrapnel from a shell exploding near.
Nothing moves, a freeze-frame, permanent; No butterflies take wing; the bees are mute. The Universe seems drained of every current, While humankind still hopes it’s just acute.
O poezie de vară despre liniștea vie a unei după-amiezi în care până și cele mai mici sunete devin bucurie.
Această poezie de vară surprinde una dintre acele după-amiezi rare în care o stradă de obicei aglomerată pare să se oprească pentru câteva clipe. În liniștea ei se aud doar păsările, zumzetul unei albine, sforăitul unui labrador și mica tandrețe a turturelelor, iar din toate acestea se naște o stare de pace simplă și senină.
„Ce liniște pe strada mea! Doar un spontan concert de păsărele”
„În background, sforăit de labrador, Ici-colo se iubesc perechi de turturele.”
„Ce liniște pe strada mea, De obicei atât de aglomerată!”
„Doar un spontan concert de păsărele Răzbate printre frunze și pomii înfloriți”
„În background, sforăit de labrador, Constant curmat de-un zumzet de albină”
„Doar un spontan concert de păsărele; E liniște pe strada mea și o ador.”
Ce liniște pe strada mea! Doar un spontan concert de păsărele, În background, sforăit de labrador, Ici-colo se iubesc perechi de turturele.
Ce liniște pe strada mea, De obicei atât de aglomerată! E prima oară când o pot vedea, Goală, tăcută, cerșind a fi călcată.
Doar un spontan concert de păsărele Răzbate printre frunze și pomii înfloriți, Umplându-mi sufletul de dor și de plăcere, Purtându-mă prin gânduri de oameni fericiți.
În background, sforăit de labrador, Constant curmat de-un zumzet de albină Care trecea mereu în grabnic zbor, Cărând nectarul florilor către stupină.
Ici-colo se iubesc perechi de turturele, Zburlindu-și piept și pene, în gesturi de amor, Zbor scurt și iute, s-ascund în rămurele, Să-și spună de iubire, să-și cânte dorul lor.
Ici-colo se iubesc perechi de turturele, În background, sforăit de labrador. Doar un spontan concert de păsărele; E liniște pe strada mea și o ador.
AM VRUT … O poezie despre iubirea pe care cuvintele încearcă s-o cuprindă, dar nu o pot spune până la capăt.
Această poezie de iubire, AM VRUT …, pornește de la dorința simplă de a scrie câteva versuri pentru omul drag, dar ajunge treptat să vorbească despre tot ceea ce cuvintele abia pot cuprinde: dor, depărtare, durere, vis și acea iubire care rămâne vie chiar și atunci când pare imposibil de spus până la capăt.
„Am vrut să-ți scriu o poezie, / Despre iubire am vrut să fie”„Să-ți cânt taina iubirii cu slove încrustate, / Pe-un suflet rătăcit în vise-ndepărtate.”„Să-ți scriu, am vrut și despre depărtare, / Ori despre tot ce simt și cât mă doare.”„Despre cuvinte plânse din a viorii strună: / Strigăt înalt de păsări ce în amurg plutesc.”„Care să te însoțească prin iernile târzii, / Prin inimă să-ți curgă, de gându-mi străjuită,”„Am vrut să-ți scriu un vers nescris / Ce ține-n el întregul nostru vis.”
Am vrut să-ți scriu o poezie, Despre iubire am vrut să fie Și despre tot ce azi ne leagă, De-o vreme-ncoace, ori de-o viață-ntreagă.
Am încercat să-ți scriu cuvinte-alese, Să pun cu grijă rime, de noi doar, înțelese, Să-ți cânt taina iubirii cu slove încrustate, Pe-un suflet rătăcit în vise-ndepărtate.
Am vrut să-ți scriu un vers despre durere Și despre dor, dar și despre plăcere, Să-ți scriu, am vrut și despre depărtare, Ori despre tot ce simt și cât mă doare.
Am vrut să-ți scriu de dragostea-mi nebună Și despre cum mă poartă în zbor nepământesc, Despre cuvinte plânse din a viorii strună: Strigăt înalt de păsări ce în amurg plutesc.
Am vrut să-ți scriu o strofă din lacrimi ticluită, Care să te însoțească prin iernile târzii, Prin inimă să-ți curgă, de gându-mi străjuită, Trezindu-ți nerăbdarea și dorul să revii.
Am vrut să-ți scriu metafore profunde, Care s-aprindă iarăși tot ce mocnește-n noi, Și străbătând la pas cărarea spre oriunde Să ne purtăm iubirea prin necântate ploi.
Am vrut să-ți scriu o poezie, Pe înțelesul nostru, doar, să fie, Am vrut să-ți scriu un vers nescris Ce ține-n el întregul nostru vis.
Tu Nu Cobori – Când tăcerea urcă treptele, dar nu le mai coboră.
Tu Nu Cobori, este o poezie despre distanța care se naște fără plecări definitive, despre oamenii care rămân aproape fizic, dar se pierd încet în propriile tăceri, greutăți și visuri în care au pus prea mult crez. În centrul acestei poezii se află un apel fără răspuns. Nu este doar un telefon care sună în gol, ci încercarea cuiva de a ajunge la celălalt înainte ca drumul dintre ei să se rupă de tot. Treptele devin aici imaginea unei îndepărtări interioare: cineva urcă, se pierde în negură, în probleme, în lumi tot mai greu de atins, iar celălalt rămâne jos, așteptând cuvintele pe care încă nu le-a putut spune. Tu Nu Cobori.
English Adaptation
You Do Not Come Down is a poem about the kind of distance that appears without a final departure, about people who remain physically close yet slowly disappear into their own silence, burdens, and dreams in which they have placed too much faith. At the heart of the poem is an unanswered call. It is not only a phone ringing into emptiness, but someone’s attempt to reach the other before the path between them breaks completely. The stairs become the image of an inner drifting away: someone keeps climbing, losing themselves in mist, in worries, in worlds that grow harder to reach, while the other remains below, waiting beside the words they have not yet been able to say.
Nemaiștiind ce faci, te sun, iar tăcerea îmi răspunde înaintea ta.
Not knowing how you are, I call, and silence answers before you do.
Te-acoperi de probleme și de stări, până când lumina abia mai încape în cameră.
You cover yourself in troubles and dark moods, until even the light can barely enter the room.
Te-ai ferecat voit în zile fără chei.
You have willingly locked yourself inside keyless days.
Din fiecare gând se naște o treaptă pe care o urci tot mai departe.
From every thought another stair is born, and you climb farther away.
În lumea ta de nori, drumul înapoi se pierde în lumină rece.
In your world of clouds, the way back disappears into cold light.
Am să te aștept o viață în josul unei scări.
I’ll wait a lifetime at the foot of the stairs.
Nemaiștiind ce faci, te sun, Nu îmi răspunzi. Atâtea am să-ți spun. Te-acoperi de probleme și de stări, Urci treptele, dar nu le mai cobori.
Ți-aș spune doar că nu e prea târziu, Că mai există loc în tot ce este viu, În tot ce pare strâns, închis, pierdut, În tot ce n-ai rostit și te-a durut.
Te-ai ferecat voit în zile fără chei, Porți o povară de tăceri sub pașii grei, Și faci din fiecare gând o scară Pe care o tot urci seară de seară.
Deși ești tot aici, încet te-ndepărtezi, Cu pași nehotărâți, în negură te pierzi, Cu sufletul pierdut, rămas între ferestre, Ca un refren uitat al unei vechi orchestre.
Nu vreau să-ți cer să te-ntorci din drum, Nici să-mi explici ce lupte porți acum. Aduni atâtea greutăți, dar vreau să știi, Că te vor copleși ades, în nopțile pustii.
Să nu te-nalțe visul tău înaripat, prea sus, Încât să uiți cărarea-n care atâta crez ai pus, Iar când te strig, din lumea ta de nori, Să nu mai știi nici drumul pe care să cobori.
Chiar dacă nu răspunzi, eu totuși mai rămân, Alături de cuvinte ce-așteaptă să le spun. Stau lângă telefonul aproape descărcat, Din care aud prea des un ton de ocupat.
Nemaiștiind ce faci, te sun mereu, Poate răspunzi, de nu-ți va fi prea greu. Și chiar dacă tăcerea ta mă pune la-ncercări, Am să te aștept o viață în josul unei scări.
By CristiP 27.06.2026
ENGLISH ADAPTATION
Not knowing how you are, I call. You do not answer. I have so much to say. You wrap yourself in troubles and dark moods, You climb the stairs, but never come back down.
I’d only tell you it is not too late, That there is still room in all that lives, In all that feels too tight, too closed, too lost, In everything unsaid, in everything that hurt.
You have willingly locked yourself in keyless days, You carry the weight of silence in each heavy step, And make of every thought another stair That you keep climbing, evening after evening.
Though you are still here, you slowly drift away, With hesitant steps, you lose yourself in mist; Your soul is lost somewhere between the windows, Like the forgotten refrain of an old orchestra.
I will not ask you to turn back from your road, Nor to explain the battles that you carry now. You take so much weight upon yourself, but know It will return to haunt your hollow nights.
May your winged dream not lift you up too high, So high you forget the path you placed such faith in, And when I call into your world of clouds, You no longer know the way to come back down.
Even if you do not answer, I still remain, Beside the words that wait for me to speak. I sit beside the phone, its light almost spent, And hear too often the same busy tone.
Not knowing how you are, I call again. Perhaps you’ll answer, if it isn’t too hard. And though your silence keeps testing me, I’ll wait a lifetime at the foot of the stairs.
Există iubiri care încep cu promisiuni simple, câteva vise împărțite în doi și convingerea că restul se va așeza de la sine. Poezie – dragoste și bani. Apoi apare covorul. După covor, vitrina. Apoi, biblioteca. Urmează, hainele, concediile, ratele, comparațiile cu vecinii și întrebarea care revine mereu, mai discret sau mai apăsat: dragostea e mare, dar… din ce o întreținem? Poezia – Dragoste și Bani este din zona Râsu’-Plânsu’: o poveste comică, domestică și ușor nostalgică despre felul în care iubirea, confortul, statutul și banii ajung uneori să stea la aceeași masă.
POETRY – LOVE and MONEY
– Some love stories begin with simple promises: health, tenderness, a few shared dreams and the belief that everything else will somehow fall into place.Then comes the rug. After the rug, the display cabinet. After the cabinet, the bookshelf. Then the clothes, the holidays, the loans, the neighbours’ comparisons and the question that always returns, softly or sharply: love may be strong, but… what do we live on? Poetry –“Love and Money” belongs to the bittersweet side of humour: a warm domestic story about the way love, comfort, social status and money sometimes end up sitting at the same table.
Uneori, o privire îți dă viața peste cap înainte să apuci să întrebi cum scapi.
Sometimes a single glance turns your life upside down before you even ask how to escape.
La început, două inimi îndrăgostite cred că restul se va face în timp.
At the beginning, two hearts in love believe everything else will come in time.
Într-o casă îndrăgostită, un covor nu vine niciodată singur.
In a home built on love, a new rug never arrives alone.
Dintr-o rochie, o vitrină și-o pereche de pantofi se naște, încet, bugetul pe anul viitor.
From a dress, a cabinet and a pair of shoes, next year’s budget slowly begins to appear.
Dragostea plutește mai greu când masa e plină de facturi, rate și planuri de renovare.
Love floats a little lower when the table is covered in bills, loans and renovation plans.
Uneori, cea mai sinceră declarație de dragoste se termină cu o întrebare despre bani.
Sometimes the most honest declaration of love ends with a question about money.
O întâlnești întâia dată Și îți dă viața peste cap Îi cazi în mrejele întinse Și te întrebi: "Cum fac să scap?"
Însă uiți iute întrebarea Și nu mai cauți un răspuns, Clipele tandre, delicioase, Par să fie îndeajuns.
"Banii nu sunt o problemă" O auzi spunând mereu, "Sănătate și iubire, Să avem. Și tu și eu."
"Celelalte-n timp le-om face, Dacă suntem amândoi, O căsuță, o mașină, Un copil sau poate doi"
Te îmbie cu iubire Și cu jocuri drăgăstoase Prin cearceafurile care, Acum sunt doar din mătase.
Să facă bună pereche: "Bine-ar fi să punem jos, Peste dușumeaua veche, Un covor mare, pufos!"
Și iar dragostea vă-mbie Și iar totu-i minunat, Din persan, încet se-nalță O vitrină lângă pat.
"Bun-ar fi, o bibliotecă Să avem, să punem cărți, Cu televizor în mijloc Și oglinzi în două părți"
"Niște rochii vaporoase Și bluzițe fistichii Săndăluțe cu bretele Și pantofi cu tocul cui"
"Blugii nu mai sunt la modă, Nu mai am niciun tricou Adidașii sunt cam nașpa Mi-ar trebui ceva nou"
"Toată lumea se distrează, În concedii pleacă toți: Ba la munte, ba la mare, Noi suntem niște netoți!"
Te înhami din nou la treabă Și pui, iar, ban peste ban, Căci se apropie Crăciunul Și trecerea peste an.
Te-mprumuti și de la Bancă, De la slujba iei bani buni; ' geaba faci grătar în week-end Dacă n-ai și pentru luni!"
Dar iubirea-i nesfârșită Câteodată, chiar plutești, Altădată, însă, tună, Când n-ai ce să cheltuiești.
"Te iubesc oricând, oriunde, Dar să știi că nu avem Nici cuptor cu microunde, Nici robot de făcut gem"
Faci din nou o rată mare, Un flic-flac financiar, Ne-apucăm de renovare Și să dăm din nou cu var.
Dară dragostea-i restantă ; Dacă n-ai venit cu flori, Ori cu fină ciocolată, …giuvaieruri, uneori.
"Am văzut ieri la vecina, Lustre noi și draperii, Iar bărbatul lu' Alina, I-a luat un Jeep, să știi! "
"Draga mea, mai ai răbdare, Nu suntem cu toți la fel, Unii au piciorul mare, Alții îl au ... mititel.
Avem multe-acum de plată, Copiii sunt la liceu, Hai să facem o socoată Cât câștigi tu și cât eu"
"Da, dar timpul trece într-una Și se duc ai noștri ani, Lângă tine-s totdeauna, Te iubesc, da'... CEVA BANI!?!?"
By CristiP Decembrie 2016
ENGLISH ADAPTATION
LOVE AND MONEY
You meet her for the very first time, And life is knocked off track; You fall into her tender snares And wonder, “How do I get back?”
But soon you lose that question, No answer seems required; Those sweet and tender moments Are all that love desired.
“Money is not a problem,” You hear her softly say, “Health and love are all we need, For us, along the way.”
“The rest will come together, As long as we are two: A little house, a little car, A child, or maybe two.”
She tempts you with affection, With games of love and grace, Through sheets that, not so long ago, Were simple cotton lace.
“To make the room look warmer, Wouldn’t it be nice To cover this old wooden floor With something soft and nice?”
And once again love calls you, And everything feels grand; Then from that Persian carpet, A cabinet takes its stand.
“A proper little bookcase Would also do us right, With mirrors on both sides of it And the TV in the middle, bright.”
“Some airy summer dresses, Some blouses with a twist, Some sandals with thin straps, my dear, And heels that can’t be missed.”
“These jeans are out of fashion, My T-shirts look quite poor, These trainers are embarrassing, I really need some more.”
“Everyone is travelling, They all go somewhere nice: To mountains, sea and sunny shores, We look like fools, not wise.”
So back you go to working, And coin by coin you save, For Christmas is approaching fast And New Year starts to wave.
You borrow from the bank again, Your wages look all right; But what’s the use of weekend steaks If Monday’s purse is tight?
Still, love remains eternal; At times you almost fly. But thunder shakes the ceiling When there’s no cash nearby.
“I love you every hour, I love you night and noon, But we still have no microwave, No jam-making machine soon.”
You sign another heavy loan, A financial somersault; “We’ll start the renovation now, And paint each tired old wall.”
But love itself falls into debt If flowers don’t appear, Or fine expensive chocolates, And jewels, from time to time, my dear.
“I saw the neighbour yesterday: New chandeliers, new drapes! And Alina’s husband bought A Jeep, for goodness’ sake!”
“My dear, please have some patience, Not all men stand the same; Some walk through life with giant feet, Some limp through smaller fame.”
“We have so much to pay for, The children are in school; Let’s sit and make a proper count, What I earn, and what you pull.”
“Yes, but time keeps passing, And all our years run fast; I’m always here beside you, dear, I love you... but some cash?”
Există momente când viața nu se sfârșește, ci doar își ține respirația. Atunci, trecutul revine prin pași, parfumuri, glasuri și locuri care ne-au cunoscut înainte ca lumea să ne schimbe.„Pauza mare” este despre clipa dintre ceea ce s-a încheiat și ceea ce încă poate începe, despre amintiri, rădăcini și alegerea rostului pe care vrem să-l lăsăm în urma noastră.Este o poezie despre sfârșit și început.
There are moments when life does not end, but simply holds its breath. Then the past returns through footsteps, fragrances, voices and places that knew us before the world had time to change us.“The Long Recess” is about the moment between what has ended and what may still begin, about memories, roots and the purpose we choose to leave behind.
Dintr-o vâlvătaie rămâne uneori doar cenușa unui vis prea tânăr.
Sometimes a blaze leaves behind only the ash of a dream that was still too young.
Casele păstrează pașii și parfumurile mult după ce oamenii au plecat.
Houses keep footsteps and fragrances long after people are gone.
Unele odăi rămân zugrăvite pentru totdeauna cu râsete și șoapte.
Some rooms remain forever painted with laughter and whispers.
Din toate amintirile, cele mai vii sunt cele care încă aleargă să ne întâmpine.
Of all our memories, the most vivid are those that still run to meet us.
Rostul nu se măsoară prin cât arzi, ci prin ceea ce ajungi să susții.
Purpose is not measured by how brightly you burn, but by what you come to support.
Uneori, apa copilăriei ne arată chipul celui care încă putem deveni.
Sometimes the waters of childhood reveal the person we may still become.
E pauză în viața mea acum, Din toată vâlvătaia a mai rămas doar scrum, Dar și acesta-i spulberat spre ceruri, Precum un vis prea tânăr, uitat în alte vremuri.
O liniște tăioasă îmi biciuie ființa, De umbre-ncețoșate mi-e plină locuința, Pași aspri sau felini, pe scara-ntunecată, Parfum de orhidee pe bluza-i demodată.
Arome-mbietoare dinspre bucătărie Se-ntind pe balustrada cu iz de veșnicie. De chicote-nspumate se umple iarăși baia, Șoapte fierbinți, în taină, au zugrăvit odaia.
Refrene vechi, uitate, plutesc peste terasă, Casete încâlcite se prăfuiesc pe masă, Dinspre livada veche s-avântă în ogradă Al meu dulău de pază, venind ca să mă vadă.
E pauză în viața mea, dar nu fac crize, Pe margine se fac, temeinic, analize: „Ce s-o fi întâmplat acolo, oare!?” Cine-a-mbulzit nori negri peste soare?
E pauză în viața mea, e liniște deplină, Mă reculeg, mă-nconjur de lumină, Mă-nclin în fața firului de iarbă Și-mi mângâi întristat cărunta barbă.
Mă sprijin de-un copac, căruia-i pasă De va fi lemn de foc sau stâlp la casă Și care-mi povestește molcom, așezat, Cum poți deosebi divanul de un pat.
Pârâul mă salută și vesel clipocește, Eu îi zâmbesc; el chipu-mi oglindește, Îi mângâi cu privirea cascadele lui mici, De mic copil mă știe; veneam mereu aici.
Astăzi, în viața mea e pauza cea mare, E timp pentru amintiri închise în sertare, E clipa când se-mbină sfârșit și început, E vremea de-mplinit ce-n colb a tot zăcut.
By CristiP 20 Decembrie 2022
ENGLISH ADAPTATIONS
A pause has settled on my life today; The blaze has died, and only ash will stay. Yet even ash is scattered through the air, Like some young dream the years forgot was there.
A cutting silence lashes through my frame, While misted shadows make my home their claim; Harsh steps or feline tread the darkened stair, An orchid’s fragrance haunts her blouse still there.
Warm kitchen fragrances, still sweet and near, Climb up the banister from year to year. The bathroom fills with foaming laughter’s sound, And secret, heated whispers paint the walls around.
Old songs forgotten drift across the air, Tangled cassettes lie gathering dust there; Out from the orchard, racing through the yard, My dog comes bounding, faithful still on guard.
My life is paused, yet I refuse a crisis; From the sidelines come their solemn analyses: “What happened there, I wonder? Who can say?” Who piled black clouds across the sunlit day?
My life is paused; the silence now is whole, I gather light and recollect my soul; I bow before a simple blade of grass, And stroke my greying beard as moments pass.
I lean against a tree that seems to care Which fate—brief fire or roof-beam—it will bear; And calmly, slowly, speaking as it can, It tells what makes a bed unlike a divan.
The stream greets me, still laughing bright and clear, I smile; my mirrored face is waiting near. My eyes caress the little falls I see; It knew me as a child; it still remembers me.
Today my life’s long recess has begun, A time to store old memories one by one; The hour when ending and beginning meet, To lift from dust what waits to be complete.
Există despărțiri care nu mai au lacrimi. Nu pentru că durerea ar fi trecut, ci pentru că a coborât prea adânc, într-un loc în care rămân doar întrebările, amintirile și tăcerea. “Mi-e dor să plâng” este o poezie despre despărțire: iubirea plecată, urmele pe care le lasă și încercarea zadarnică de a pune ordine în ceea ce a rămas. Some partings have no tears left. Not because the pain has passed, but because it has sunk too deeply into a place where only questions, memories and silence remain. “I Long to Cry” is a poem about that emptiness: the love that has gone, the traces it leaves behind, and the futile attempt to bring order to what remains.
“Să plâng aș vrea, însă nu pot”“I wish to weep, but cannot now“
„Tăcut e-acum izvorul ce revărsa iubire.” “Now silent is the spring that poured out love.”
„De versul trist, rostit de o vioară.” “To the mournful phrase spoken by a violin.”
„În brațele-mi deschise am spațiu și tăcere.” “Inside my open arms lie space and silence.”
„Cern amintiri, dar le amestec iară.” “I sift through memories, then mix them all again.”
„Nicicând n-o să mai lupte sub al iubirii steag.” “It will never fight beneath love’s banner any
Mi-e dor să plâng, dar lacrimi nu mai sunt, Să-mi mângâie durerea și sufletu-mi cărunt.
Să plâng aș vrea, însă nu pot, Durerea parcă-i tot mai seacă, Prin mintea-mi umblă întrebări Care încep toate cu „Dacă...?”
Tăcut e-acum izvorul ce revărsa iubire, Dar și cel plin odată cu lacrime de dor; Pustiu este locașul unde o amintire Mai ține strâns în mână o aripă, un zbor.
Din ochii goi o palidă lumină, O umbră a flăcării de-odinioară, Coboară resemnată și se anină De versul trist, rostit de o vioară.
Tânjește acum obrazul după o mângâiere, Pe buzele uitate simt ultimul sărut, În brațele-mi deschise am spațiu și tăcere, Iar pașii azi mă poartă spre ce nu am cerut.
Cern amintiri, dar le amestec iară, Deschid pe rând albume, încet le răsfoiesc, Zâmbesc, mă întristez, privesc pe geam afară, Cuvinte neîmblânzite încerc să potrivesc.
Aud pașii tăi mici în orele de seară, Cum leneș se afundă, pierzându-se-n covor, Și mă întreb, a nu știu câta oară: De ce întotdeauna iubirile ne dor?
Zadarnică văpaie, un gând nătâng se zbate, Speranța să renască în sufletu-mi beteag. Inima-mi, spartă-n cioburi, de tocuri-cui călcate, Nicicând n-o să mai lupte sub al iubirii steag.
Iunie 2026 By CristiP
ENGLISH ADAPTATION
I long to cry, but there are no tears left To soothe my pain and comfort my weathered soul.
I wish to weep, but cannot now; The pain itself is turning dry. Questions keep wandering through my mind, And everyone begins with “What if...?”
Now silent is the spring that poured out love, And silent too the one once filled with longing’s tears; Deserted is the chamber where a memory Still holds within its hand a wing, a flight.
From empty eyes, a pale and fading light, The shadow of the flame that burned before, Descends in resignation, clinging softly To the mournful phrase spoken by a violin.
My cheek still longs to feel a tender hand, My forgotten lips recall the final kiss; Inside my open arms lie space and silence, And now my steps lead where I never asked to go.
I sift through memories, then mix them all again, Open old albums, slowly turn their pages; I smile, grow sad, and gaze beyond the window, Trying to fit untamed words into place.
I hear your little footsteps in the evening, How softly they sink and fade into the carpet, And ask myself, for the uncounted time: Why is it always love that makes us ache?
A futile blaze, a foolish thought still struggles, For hope to rise within my ailing soul. My heart, in shards beneath your needle heels, Will never fight beneath love’s banner anymore.
Sunt iubiri care nu pot fi descrise doar prin gesturi, atingeri sau cuvinte simple. Sunt iubiri care se transformă în lumină, în drum, în far, în cer, în respirație, în “Doar tu ești …”
Doar tu ești… este o poezie despre acea prezență care nu vine doar să fie alături de tine, ci pare să-ți reașeze lumea interioară. Femeia iubită devine aici călăuză, refugiu, forță, taină și sens, o ființă între pământ și stele, între dor și nemurire.
În întuneric, ea nu apare ca răspuns. Apare ca lumină
Strecori în calea-mi pâlcuri de lumină. You scatter clusters of light along my path
Când lumea se pierde în larg, iubirea aprinde farul întoarcerii
Ești farul ce veghează-n noapte. You are the lighthouse watching over the night.
După arșița sufletului, iubirea vine ca roua.
Ești roua dimineților de vară. You are the dew of summer mornings.
Ea nu alungă doar frica. Ea deschide înaltul
Zbor de condor ce mângâie înaltul. A condor’s flight caressing the heights.
Nu merge înaintea lui. Devine însăși calea.
Ești însăți drumul pe care calc spre stele. You are the very road I walk toward the stars.
La capătul tuturor stelelor, rămâne o inimă care spune: Te iubesc.
Ești inima-mi ce bate când spune „Te iubesc!” You are my heart beating when it says “I love you.”
Pisc de granit lucind în întuneric Strecori în calea-mi pâlcuri de lumină Purtându-mi pașii pe-un tărâm feeric Unde tu ești, și fiară, și felină.
Ești farul ce veghează-n noapte, Lumina ce-mi îndrumă revenirea Din largul neîmblânzit de șoapte Ce-mi pune la picioare nemurirea.
Ești roua dimineților de vară Ce arșița din suflet o alină Stropindu-mi buzele uscate de cu seară Și pleoapele care mai vor hodină.
Zbor de condor ce mângâie înaltul, Gonind cu țipatu-i, șacalii hămesiți, Ești tu, umbrindu-mi pașii către saltul Ce schimbă muritori de rând, în fericiți.
Ești însăți drumul, pe care calc spre stele, Ce-mi sprijină-n tăcere a tălpii apăsare, Cotind pe după astre încinse cu inele , Sorbești Calea Lactee, ca să-mi croiești cărare.
Ești chintesența vieții ce zbuciumă în mine, Ești tot ce poate face un creator ceresc, Ești lacrima prelinsă, când nu sunt lângă tine, Ești inima-mi ce bate când spune: „Te iubesc!"
August 2017 By CristiP
English Adaptation
ONLY YOU ARE...
A granite summit gleaming in the dark, You scatter islands of light across my way, Carrying my steps toward a wondrous land Where you are both wild beast and feline grace.
You are the lighthouse keeping watch at night, The light that guides my homeward turn From the untamed sea of whispers, Lying immortality at my feet.
You are the dew of summer mornings, Soothing the heat that burns within my soul, Touching the lips left dry since evening, And eyelids still begging for rest.
A condor’s flight caressing the heights, Driving hungry jackals away with its cry, You are the shade above my steps toward the leap That turns ordinary mortals into the blessed.
You are the very road I walk toward stars, Silently bearing the pressure of my soles, Bending around planets wrapped in rings, Drinking the Milky Way to carve my path.
You are the quintessence of life stirring in me, Everything a heavenly maker could create, The tear that falls when I am far from you, My heart is beating when it says: “I love you!”
31.05.2026 By CristiP ________________________________________
Unele urări nu se spun doar pentru o zi anume, ci pentru o anumită stare. „Urare de Primăvară” a pornit de la gândul simplu al unui anotimp care aduce flori, speranțe și lumină. Apoi, aproape firesc, primăvara s-a prelungit spre vară, spre copilărie, spre mirosul de iarbă cosită, cireșe ținute în pumn și pași desculți prin colbul cald al zilelor lungi. Este o poezie despre feminitate, inocență, visare și întoarcerea, măcar pentru o clipă, la bucuriile simple.
“Prin iarba încă udă să faceți pași mărunți”
“Să vă rugați în taină, la o anume stea”
“Din galbeni bunghi să puneți, pe degete, inele”
“Din liliac să rupeți noroc cu trei petale”
“Cât e vara de lungă, să fiți din nou fetițe”
“Redevenind copile, cu fețele bronzate”
Pe pajiștea întinsă, cu berze și cocori, Să mergeți primăvara și să culegeți flori, Prin iarba încă udă să faceți pași mărunți, Smulgând câte-o petală, să vă gândiți la nunți.
Să vă rugați în taină, la o anume stea, Despre acel din vise, o veste să vă dea, Să admirați apusul și apoi răsăritul, Din roua cristalină să vă aflați ursitul.
Să împletiți cosițe cu mândre albăstrele, Din galbeni bunghi, să puneți, pe degete, inele, Cercei curați, să faceți, cu fragezi ghiocei, În salba parfumată, să puneți brebenei.
Din liliac să rupeți noroc cu trei petale Și-n sân să îl ascundeți, lipit pe pielea moale, În suflete să intre, pe drumul către casă Miros proaspăt de iarbă, culcată de o coasă.
Cât e vara de lunga, să fiți din nou fetițe, Ce coarda sar, pe iarbă, în vesele rochițe, Ce mingi ușoare saltă cu arămii mânuțe Stârnind alene colbul, cu tălpile desculțe.
Și astfel, ziua-ntreagă, pân' soarele apune, Mâncând din pumn cireșe, ori câteva căpșune, Vă răsfățați la soare, de-un vânt cald alintate, Redevenind copile, cu fețele bronzate.
„PLECA-VEI” este o poezie de dragoste și despărțire născută dintr-o dezamăgire. Este o chemare către iubirea pierdută, către promisiunile făcute cândva sub stele și către rana lăsată de o alegere care a schimbat totul.
O clipă doar, provește înapoi
Look back, if only for a while
Săruturile pătimașe / Rămase azi un vis amar
The passionate kisses left behind
Să vezi cum trupurile-nfierbântate / Se unduiau în așternut
Remember how our heated bodies / Moved like waves upon the sheet,
Plângând, căci date sunt muririi,
And weep, for all things born to die
Auzu-ți fin, că de felină / A prins un susur de arginți
Your fine ear, sharp as a feline’s sense / Has caught the whisper of silver and gold
Întoarce-te iubito, la cea nescrisă carte
Return, my love, to the unwritten book
De vei pleca spre zări străine, O clipă doar privește înapoi, Spre locurile noastre, nu puține, Pe unde ne plimbam de mână amândoi.
Să vezi cu inima umbrită De plopul multisecular, Săruturile pătimașe Rămase azi un vis amar.
Să vezi cum trupurile-nfierbântate Se unduiau în așternut, Iar buzele nesăturate, Umblau mereu după sărut.
Să simți din nou izul iubirii Și mângâierile pe trup Plângând, căci date sunt, muririi, Ca visele ce se-ntrerup.
Auzu-ți fin, ca de felină, A prins un susur de arginți, Ai dat uitării dragostea sublimă Și asta te-a-ndemnat să minți.
Întoarce-te iubito, la cea nescrisă carte, Aminte adu-ți de câte, sub stele ne-am promis Și nu te duce astăzi, spre zările deșarte Ca să trăiești o viață ce n-o aveai în vis.
Ianuarie 1995 By CristiP
When You Shall Leave – English Adaptation
Should you depart for distant skies, Look back, if only for a while, Toward all those places, you and I, Once walked together, mile by mile.
And see, with shadow in your heart, Beneath the ancient poplar tree, The passionate kisses left behind, Now only bitter memory.
Remember how our heated bodies Moved like waves upon the sheet, And how our lips, still never satisfied, Would search again for one more kiss to meet.
Feel once more the scent of love, The touch of hands upon your skin, And weep, for all things born to die Must break apart from deep within.
Your fine ear, sharp as a feline’s sense, Has caught the whisper of silver and gold; You cast aside our sacred love, And let that glitter make you cold.
Return, my love, to the unwritten book, Remember what beneath the stars we swore; Do not go now toward those empty horizons, To live a life you never dreamed before.
