“Nimic nu reușesc să storc din neuronul …”
“M-ascund sub masca mea … “
“Mă-mpiedic în pietriș ori în cuvinte …”
“Să-mbrac taraba cu trecutu-mi …”
“Ca să desfaceți cât mai multe dintr-o ață …”
“Ș-atunci mă-ntorc încet sub masca mea …”
Nimic nu reușesc să storc din neuronul
Ce-mi bântuie hai-hui prin cap,
M-ascund sub masca mea, bufonul,
Ce-ntruna sare, halei- hap!
Greșeli înșir și boacăne, mereu,
Dar imediat îmi cer iertare,
Încerc sa fac cum e mai bine, zău!
Eu nicidecum nu caut vre-o scăpare.
Mă-mpiedic în pietriș ori în cuvinte,
Iar voi, ironic, mă priviți de sus,
Îmi scutur colbul din veșminte
Încerc să spun, mereu, ce am de spus.
Adesea, mă privesc pe dinăuntru,
Cătând ce-ar fi de scos, de arătat,
Să-mbrac taraba cu trecutu-mi,
Ori, viitor să pun la colțuri atârnat.
Pentru ca voi, prezentul meu de acum,
Să știți ce să-ntrebați, de-oi fi de față,
Când v- adunați, organizat, în drum,
Ca să desfaceți cât mai multe dintr-o ață.
Pe scaun mă ridic, cu mâna sus,dar glasul,
Se stinge-n ițele ce-s veșnic încurcate,
De cei ce nici prăjina nu le atinge nasul,
Căci ies mereu în față cu legi și postulate.
Ș-atunci mă-ntorc încet, sub masca mea,
Să plâng amar, cu ochiu-nlăcrimat,
Sperând că, poate, într-o zi, v-a fi așa,
Cum însuși neuronul , singur a visat.
Mai 2017 By CristiP