DOREL – File de Poveste

Este a lui Dorel echipă, constructori din tată-n fiu

Slana, brânza și o ceapă, alină dorul de casă

Cercetând îndelung cerul: “Mai e mult până diseară”

Pun nisip, ciment și apă, apoi desfac un spumos

Un bocanc intră-n mocirlă, celălalt ar vrea să-l scoată

Ziua-i gata, iar băieții, se strâng după colț, la bar

De urci schela de aluminiu, de la patru, vezi zăcând,
Morman de cutii de bere și chiștoace fumegând.
Este a lui Dorel echipă, constructori din tată-n fiu,
Stau c-o mână pe lopată și cu una pe burghiu.
Acolo, in fundul curții, lângă mixerul oprit,
Timpul parcă stă în locu-i; nu s-a dus, nici n-a venit.
Pare că-i o veșnicie de când stau cu toți la masă,
Slana, brânza și o ceapă, alină dorul de casă,
Iar de sub pufoaica udă, o palincă-ncet răsare,
Trece pe la toți ortacii și, la fel de-ncet, dispare.
Vezi apoi cum se ridică și-și aprind câte-o țigară,
Cercetând îndelung cerul: „Mai e mult până diseară!”
Ei se-ndeamnă să se salte, trosnindu-și oasele toate,
Unii cu dureri în față, alții cu dureri la spate.
Agale, ei se îndreaptă spre mixerul zgomotos,
Pun nisip, ciment și apă, apoi desfac un spumos,
Dopul sare dând semnalul, zac mistrii, roabe, lopeți,
S-adună cu toții cioatcă, când se saltă, toți sunt beți,
Însă nimeni nu se lasă, fac mortar, cară bolțari,
Leagă fier, toarnă betonul; sunt și calfe și zidari.
Nu contează dacă plouă, gluga și-o îndesă-n cap
Se strâng cu toții la taină, sub cel mai stufos copac.
Apa rece de pe frunze, fețe-mbujorate atinge,
Când licoarea lor străbună pe gâtlejuri se prelinge.
Din mănușa îmbibată, iese o mână grea, crăpată,
Nor de aburi se ridică din oftatul lung, pe dată.
Un bocanc intră-n mocirlă, celălalt ar vrea să-l scoată.
Anevoie străbați drumul de la schelă pân’ la poartă.

Întru-n ceas s-oprește ploaia, ceru-i limpede și clar,
Ziua-i gata, iar băieții, se strâng după colț, la bar,
Dorel însuși face cinste, halbe trec din mână-n mână:
”Azi a fost o zi mai proastă; mâine poate-o fi mai bună"


By CristiP                                         Martie  2019

(Și mai) Rar – POEZIA – Refugiul Meu

Miorița’s Dream – POEZIA – Refugiul Meu %

Ploile Londrei Archives – POEZIA – Refugiul Meu

(4) Facebook

BALADA CĂLĂTORULUI

Iar e două dimineața,
Mă trezesc și îmi spăl fața,
Mă îmbrac, mă bărbieresc, 
Iau bagajul și-o tulesc.

Cu-n autobuz de noapte 
Merg spre Stratford, nu-i departe,
Opt minute și-apoi ies,
Iau Național Express.

Minute, cincizeci, pe ceas,
Mile? cincizeci,le tot las, 
Intru în aerogară, 
Am "Bucking",nu stau afară!

Îl scanez la aparat,
"Capra"nu s-a ridicat.
Hai să-l mai scanez odată, 
Bariera-i ridicată. 

Am trecut,m-așez la coadă, 
Mă rog,nu-i mare corvoadă, 
Fac un pas, împing bagajul,
Dar nu depășesc marcajul.

Dup-un indian aștept, 
Burta-n față, spate drept,
Ochii după blonda grasă, 
Ce pune cutii pe masă. 

Cureaua și telefonul,
Geanta și eu știu, paltonul,
Toate le pun în cutie, 
Vor să vadă ei,... să știe. 

Dacă nu cumva transporți, 
Niște "alea" după porți. 
"Nu care cumva ne minți?
Prea multă pastă de dinți!" 

E rândul meu ca să trec,
Prin portalul din Star Trek.
Fac un pas, să mă strecor,
Când,deodată-s infractor

Luminițe colorate,
Țipăt de sirene, frate,
Când credeam că am ajuns :
"Take  off, please, your shoes"

Dau pantofii la scanat,
Iar spre mine se îndreaptă...un bărbat!
Mă privește, mă rotește, 
Mă apucă bărbătește,

Mă "scanează" prin-prejur,
Dară mie nici nu-mi pasă ; 
N-am nimic la mine, lasă, 
Și nu vreau nici să-l înjur.

Îmi recuperez bagajul, 
Urc o scară, schimb etajul,
Iată sala de-așteptare,
Cât un mall,de nu mai mare.

Iau un sandwich și o apă, 
Lasă, timpul o să treacă.
După ce mănânc desertul, 
Caut iute internetul.

Caut multe și nimic,
Nu merge,mai mult m-oftic,
Îl închid și mă ridic
S-a mai dus din timp un pic. 

Mă mai plimb prin magazine. 
Țin de buzunare, bine!
Ăștia, vere,sunt în stare, 
Să te ia și din parcare. 

Banii mei făcuți cu greu,
Nu-i las eu fără să vreu. 
Niciun sfanț, orice ar fi, 
Nu rămâne-n duty-free.

Vine ora de îmbarcare, 
Se dă start,în fuga mare,
Toată lumea, ca la lapte,
Coadă la poarta cin'șapte.

Actele la controlor, 
Mult durează până zbor,
A 30, loc la fereastră, 
Văd munții și mare-albastră. 

Închid ochii, decolăm,
Somn de voie cât zburăm,
Când ajungi la București,
Vrei nu vrei, tot te trezești. 

Mă debarc, fac din nou vama, 
E frumoasă bine dama!
Dar importanță nu are,
Când a ta e în parcare. 

Cursa Otopeni -Onești, 
Nu știu la ce te gândești. 
Nici să te-amăgești nu poți, 
Că îți sar în cap cu toți.

Lumea e pestriță tare, 
Și în cap,dar și-n picioare, 
"Dacă nu-i cu supărare, 
Internet, mașina,are?

Nu-i o clipă de pierdut, 
Nu dai like,ești abătut. 
I-phone,Sony ori Samsung,
În cinci ore, tot ajung.

Primul lucru,știți și voi,
Dau o fugă la butoi,
Cine-i tare însetat, 
Langă mine-i așteptat.

Iunie 2016                 By CristiP

(Și mai) Rar

Singur,singur,singur,
Într-un „site”, departe
Urlă „foremanul” 
Schelele-s deșarte, 
Singur,singur,singur. 

Plouă, plouă, ploua,
Vremea,clar,e de beție, 
S-aud drăcuind zidarii,
E... supermelancolie!
Plouă,plouă,plouă. 

Nimeni, nu se oprește, nimeni, 
Cu atât mai bine, 
Eu mixez mortarul, 
Nu întreabă de mine,
Nimeni, nimeni,nimeni. 

Tremur,tremur, tremur,
Mă feresc de ploaie, 
De pe cască, apa,
Curge în șiroaie.
Tremur,tremur,tremur. 

Veșnic, veșnic, veșnic, 
Țin sub salopetă, 
Sticla cu palincă, 
Pipa ș-o brichetă, 
Veșnic, veșnic, veșnic. 

Plouă, plouă, plouă, 
O să -ți dau și ție, 
Când umblu la sticla
Cu...”melancolie” 
Plouă, plouă,plouă.

                     By CristiP

Noaptea Prin Lume

Mergând pe drumul către casă,
Aud în urmă urlete de lup,
Îmi saltă părul sub cămașă,
Iar gura, cu tot pumnul, o astup.

Foșnesc în lături tufele cu spini,
Ușor pocnesc crenguțele uscate,
Ascunse-n cătină și mărăcini,
Priviri de foc mă țintuiesc în spate.

A lor scânteietoare uitătură,
De după garduri putrede, uitate,
Mă-ndeamnă sa alerg fără măsură,
S-alung fiorul care mă străbate.

Pasul întind, cătând scăpare,
Spre satul, doar de lună mângâiat,
În geamul unde pâlpâie o lumânare,
Îmi pun speranța și la ușă bat.

Lovesc în tocul de lângă firidă,
Pași repezi se aud pe dușumea,
Lumina sting, nu vin să îmi deschidă,
Ochii lor reci îi simt după perdea.

Mă-ntorc pe drum, miroase a sfarșit,
Umbrele lor apar tot mai aproape,
Trupu-mi se-ndoaie sub podul învechit,
Iar mintea se căznește să mă scape.

Pe malul râului, încerc să mă strecor,
Pe drum alerg când ei sar peste râpă
Într-o ogradă intru... dar e ograda lor
Cercul din juru-mi e gata sa se rupă

Crâncenă luptă fuse, fără de compromis,
Trântit în glod de bale, mușcat și zgâriat,
Luna s-ascunse iute, sa nu-i apară-n vis,
O inimă pustie în trupu-mi sfâșiat.

Târâtu-m-au prin colbul, acum însangerat,
Colții pătrund în pieptu-mi ce zvâcnește,
Să mă transforme-n umbră, pe rând au încercat,
Dar nu au înțeles că spiritul, etern, trăiește.

Martie 2019                By CristiP

Iubire Interzisă

Eu te-am iubit cu inima deschisă,
Cu pasiunea unui tânăr dat în pârg,
Sfidând o rânduială veche, scrisă,
Inaplicabilă, speram, la noi în târg.

Eu te-am iubit timid, constrâns de întrebări,
O dragoste constantă, lipsit-ades de sârg,
Tu m-ai iubit tăcut, cu multe așteptări,
Rămas-au toate-n urmă, în dragul nostru târg.

Eu te-am iubit haotic, patetic uneori,
Nefericit adesea, stând singur în amurg,
Scenarii fără noimă, tren fără călători,
Se întâmplau aievea în mult-iubitul târg.

Eu te-am iubit ținându-te de mână,
Prin săli de cinema, minutele se scurg,
Doream nespus ca timpul să rămână 
De neclintit, în adoratul târg.

Și astăzi te iubesc, la fel de precaut,
O flacără mocnește, prin vene, stele curg,
La fel ca-n tinerețe și azi mă simt pierdut,
Când scriu despre iubirea din părăsitul târg.

22 Martie 2025              By CristiP

FĂRĂ TITLU (Sub Masca Bufonului)

“Nimic nu reușesc să storc din neuronul …”

“M-ascund sub masca mea … “

“Mă-mpiedic în pietriș ori în cuvinte …”

“Să-mbrac taraba cu trecutu-mi …”

“Ca să desfaceți cât mai multe dintr-o ață …”

“Ș-atunci mă-ntorc încet sub masca mea …”

Nimic nu reușesc să storc din neuronul
Ce-mi bântuie hai-hui prin cap, 
M-ascund sub masca mea, bufonul, 
Ce-ntruna sare, halei- hap!

Greșeli înșir și boacăne, mereu, 
Dar imediat îmi cer iertare, 
Încerc sa fac cum e mai bine, zău!
Eu nicidecum nu caut vre-o scăpare.

Mă-mpiedic în pietriș ori în cuvinte, 
Iar voi, ironic, mă priviți de sus, 
Îmi scutur colbul din veșminte 
Încerc să spun, mereu, ce am de spus. 

Adesea, mă privesc pe dinăuntru, 
Cătând ce-ar fi de scos, de arătat, 
Să-mbrac taraba cu trecutu-mi,
Ori, viitor să pun la colțuri atârnat. 

Pentru ca voi, prezentul meu de acum,
Să știți ce să-ntrebați, de-oi fi de față,
Când v- adunați, organizat, în drum,
Ca să desfaceți cât mai multe dintr-o ață. 

Pe scaun mă ridic, cu mâna sus,dar glasul,
Se stinge-n ițele ce-s veșnic încurcate,
De cei ce nici prăjina nu le atinge nasul, 
Căci ies mereu în față cu legi și postulate. 

Ș-atunci mă-ntorc încet, sub masca mea,
Să plâng amar, cu ochiu-nlăcrimat,
Sperând că, poate, într-o zi, v-a fi așa, 
Cum însuși neuronul , singur a visat. 

                                                                                  Mai 2017                         By CristiP

Miorița’s Dream

“La umbră de nuc, stă singură cuc”

“Nici vedetă mare, s-apară-n ziare”

“Mâncare, spălat, haine de călcat”

“Peste mări plecat, în barăci cazat”

“Vrea Vuitton și Prada, tocmai din Canada”

“Fir-ar mamaei de viață”

Pe un deal domol,
Cu un umăr gol,
La umbră de nuc
Stă singură cuc, 
Suspinând amar, 
Bombănind neclar,
Despre viața-i tristă... 
N-a ajuns artistă, 
Nici vedetă mare
S-apară-n ziare
Ori televiziune
Să-și facă un nume. 
Nu tu festivaluri
Între, sau, pe dealuri, 
Nu tu premiul mare,
Podium, reflectoare,
Coroana de vis
N-a ajuns nici Miss. 
N-o plimbă „cucoșu” 
Pe covorul roșu,
Să facă cu mâna,
Să pozeze-ntruna,
Zeci de autografe,
Pe braț sau eșarfe,
Ropot de aplauze
La discurs, în pauze.
N-are limuzină,
Nici simplă masină,
Cu stea sau cu cercuri,
Să se plimbe miercuri
Prin centru, pe-aici, 
Sunt toți la servici.
N-a fost nici mireasă
De vre-un Făt aleasă,
Cu o nunta mare,
Să lucească-n soare
Rochia-i de voal,
S-o vezi de pe deal.
Pe piept, nestemate, 
Decolteu la spate, 
Trena cât mai lungă,
Pe podea s-jungă
Porumbei să zboare,
Să fi fost răcoare,
Ca să nu transpire
Langă mândrul mire. 
Zeci de invitați,
Sora, patru frați, 
Spun „la revedere” 
Spre luna de miere. 
Pe coaste-nsorite,
De-ocean mărginite,
Bronz de calitate 
„Nouă'șpe karate”. 
Se simte umilă
Își plânge de milă, 
Crește patru plozi,
E băgată-n corzi,
Nu poate sa iasă,
Treburi o apasă:
Mâncare, spălat, 
Haine de călcat,
Aspirat covorul,
Măturat pridvorul,
Îngrijit copiii,
Plus culesul viii. 
Căci al ei cioban,
Mândru Moldovan,
Peste mări plecat,
În barăci cazat,
Slab și nemâncat,
Mereu încruntat,
Nu s-a-ntors în sat
Putred de bogat. 
Lucra prin străini, 
Dar cu bani puțini. 
Nu muncește-n van, 
Strânge orice ban, 
Nu-i chiar bădăran, 
Se vrea ortoman. 
Când o fi acasă, 
Sa-și ia oi de rasă
Și cai invațați 
Și câini mai bărbați. 
Dar și un Q șapte
Ca să care lapte. 
Însă cea Mioară,
Ce nu-i bolnavioară,
De trei luni încoace,
Gura nu-i mai tace,
Nimic nu-i mai place,
Și stă ca pe ace. 
Vrea Vuitton și Prada 
Tocmai din Canada,
(Nu din Londra, frate, 
De-acolo-și iau toate.) 
Și un dressing mare
Cu uși și sertare, 
Cu oglinzi și spoturi. 
Nu par a fi mofturi. 
Ce a mai rămas? 
Vă tot spun de-un ceas, 
A ei suferință, 
E peste putință! 

Uite așa, sub nuc
Stând singură cuc, 
Aproape bocind, 
Lung la mâini privind, 
Din ochi lăcrimând
Își zise în gând:
„Fir-ar mama ei de viață
Curăț nuci pentru dulceață”

                  By CristiP