Mergând pe drumul către casă, Aud în urmă urlete de lup, Îmi saltă părul sub cămașă, Iar gura, cu tot pumnul, o astup.
Foșnesc în lături tufele cu spini, Ușor pocnesc crenguțele uscate, Ascunse-n cătină și mărăcini, Priviri de foc mă țintuiesc în spate.
A lor scânteietoare uitătură, De după garduri putrede, uitate, Mă-ndeamnă sa alerg fără măsură, S-alung fiorul care mă străbate.
Pasul întind, cătând scăpare, Spre satul, doar de lună mângâiat, În geamul unde pâlpâie o lumânare, Îmi pun speranța și la ușă bat.
Lovesc în tocul de lângă firidă, Pași repezi se aud pe dușumea, Lumina sting, nu vin să îmi deschidă, Ochii lor reci îi simt după perdea.
Mă-ntorc pe drum, miroase a sfarșit, Umbrele lor apar tot mai aproape, Trupu-mi se-ndoaie sub podul învechit, Iar mintea se căznește să mă scape.
Pe malul râului, încerc să mă strecor, Pe drum alerg când ei sar peste râpă Într-o ogradă intru... dar e ograda lor Cercul din juru-mi e gata sa se rupă
Crâncenă luptă fuse, fără de compromis, Trântit în glod de bale, mușcat și zgâriat, Luna s-ascunse iute, sa nu-i apară-n vis, O inimă pustie în trupu-mi sfâșiat.
Târâtu-m-au prin colbul, acum însangerat, Colții pătrund în pieptu-mi ce zvâcnește, Să mă transforme-n umbră, pe rând au încercat, Dar nu au înțeles că spiritul, etern, trăiește.
Bun venit!
Prezența online a poeziei mele se datorează faptului că doresc să vă înnapoiez, în felul meu, bucăți din trăirile întâmplate de-a lungul timpului, în această lume, alături de voi, împreună cu voi. Sunt convins că fiecare dintre voi a simțit, a trăit, a visat, cele mai multe dintre cele ce vor fi descrise pe aceste pagini ale blogului, chiar dacă nu în același timp sau în același loc. Sper, ca cei mai mulți dintre voi să vă regăsiți în scrierile mele și să vă bucurați.
Deschide-ți sufletul și mintea!
Welcome!
The online presence of my poetry is due to the fact that I want to return to you, in my own way, pieces of the experiences that have happened over time, in this world, alongside you, together with you. I am convinced that each of you has felt, lived, dreamed, most of what will be described on these pages of the blog, even if not at the same time or in the same place. I hope that most of you will find yourselves in my writings and enjoy them.
Open your soul and mind!
View all posts by Cristian Pușcașu