By CristiP
Zorile de primăvară
Se căznesc să ni s-arate
De sub alba strălucire
A zăpezilor uitate.
Se trezesc din amorțirea
Iernii, care n-a trecut,
Cercetând din ochi oștirea,
Fulgilor care-au căzut.
Zorile de primăvară
Scormonesc pe sub zăpadă,
Căutând hai-hui pe-afară,
Ghioceii să-i revadă,
Vântul călduț le răsfață,
Când aleargă prin ogradă,
Desenând bujori pe față,
Înfloriți, ca pe-o broboadă.
Zorile de primăvară
Par a fi ușor confuze,
Nu se așteptau ca iară
Să ne fie nouă, muze,
Se alintă rușinoase
Pe sub crengile de brad
Și s-arată sperioase
Când ultimii țurțuri cad.
Zorile de primăvară
Par întâi o amăgire,
Șovăie, dau să tresară,
Retrăiesc o amintire.
Stau pe prispă, lângă prag,
Așteptând să se deschidă
Ușa noastră și cu drag
Să le invităm în tindă.
Zorile de primăvară
Se-mbulzesc pe la ferești,
Trag oghealul de pe tine,
Timpul e să te trezești,
Să alungi cât mai departe
Îmbâcsita hibernare,
Să-ți pui cămașa brodată
Cu ac mic, dar cu dor mare.
Zorile de primăvară
Ne privesc, parcă, mirate,
Fiindcă mai purtăm povară,
Cușme ude, înghețate,
Șube grele de zăpadă,
Peste veacuri, târâite,
Nelăsându-le să cadă
Într-un colț, îngrămădite.
Martie 2025 By CristiP
SPRING DAWN
English Adaptation — By CristiP
Spring dawn struggles to appear,
beneath the fading, silver gleam
of winter’s snow, long left behind
a quiet, lingering dream.
It stirs from numb and heavy sleep,
Though winter hasn’t gone just yet,
and scans the ranks of fallen flakes
The earth still won’t forget.
Spring dawn digs beneath the snow,
restless, wandering far and wide,
searching for the fragile blooms
the snowdrops tucked inside.
A gentler wind begins to play
across the yard in softened light,
painting warmth on frozen cheeks,
like blossoms brought to life.
Spring dawn lingers, slightly lost,
As if unsure, it should return
once more to be our quiet muse,
for which our hearts still yearn.
It hides beneath the pine tree’s shade,
bashful, hesitant, and small,
and startles when, with fragile sound,
The last icicles fall.
Spring dawn feels at first like doubt,
a flicker, not yet fully real,
It hesitates, then softly stirs
a memory we can feel.
It waits beside the threshold step,
just outside the open door,
Hoping we will let it in
as we have done before.
Spring dawn gathers at the glass,
pulling gently at your sleep:
“It’s time to rise,” it seems to say,
“No more dreams to keep.”
To cast away the winter’s weight,
that heavy, stifling air,
and dress yourself in threads of light,
with longing woven there.
Spring dawn watches us, surprised
that we still carry what has been
wet fur hats and frozen coats,
dragged through years unseen.
Reluctant still to lay them down,
in some forgotten corner, cast,
as though we fear losing ourselves
by letting go of the past.
March 2026 By CristiP