„STOP-CADRU” este o poezie despre caniculă și despre tăcerea nefirească a unei lumi oprite sub arșiță. Cerul, câmpiile, păsările și oamenii par prinși în aceeași imagine nemișcată, în timp ce speranța într-un episod trecător ascunde o întrebare mult mai neliniștitoare.
Poezie despre caniculă – lumea încremenită sub arșiță
Cerul amiezii, pustiit de nori,
Înfierbântat de raze-nverșunate,
Încremenit în spectrul de culori
De arșița-n nuanțe estompate.
Un punct îndepărtat se rupe din albastru,
Sinucigaș se avântă către glie,
Lăsând în drumul său un tril măiastru,
Inconfundabil cânt de ciocârlie.
Asurzitoare liniște se-ntinde
Peste câmpii și pajiști moleșite
Prin aerul dogoritor care cuprinde
Întreaga nemișcare de trupuri nădușite.
Frunze tânjind după o adiere fină,
Ce-și împrumută umbra între ele,
Rugându-se de noapte ca să vină
Cu stropi de rouă, fețele să-și spele.
Un țipăt repetat sparge tăcerea,
Venit de peste culmea unui deal,
Zburând în cerc, un uliu-și face vrerea,
Fixând nefericita pradă, glacial.
Vibrațiile-ncinse ce înțesează valea,
Străpung fără tăgadă și suflet și auz
Precum săgețile care-și urmează calea,
Ori schijele plecate dintr-un fatal obuz.
Nimic nu se mai mișcă, stop-cadru permanent,
Nici fluturii nu zboară, albinele-au tăcut,
Tot Universul pare în pană de curent,
Iar omenirea speră că-i un simptom acut.
12.08.2026 By CristiP
English Adaptation: FREEZE-FRAME
The noonday sky, stripped bare of every cloud,
Is set aflame by fierce, relentless rays;
Its frozen spectrum wears a faded shroud,
Its colours muted by the summer blaze.
A distant speck breaks loose from cobalt sky,
And, suicidal, plunges toward the plain;
Behind it pours a peerless, soaring cry,
The skylark’s unmistakable refrain.
A deafening silence stretches far and wide
Across the fields and meadows, faint and numb;
The searing air engulfs the countryside
And every sweating body, overcome.
Leaves longing for the faintest breath of air
Lend one another shade beneath the skies;
They beg the night to answer their despair
With drops of dew to wash their weary eyes.
Again, a shriek tears through the silent day
And echoes from beyond a distant height;
A circling hawk pursues its chosen way,
Its hapless prey held in its icy sight.
The heated tremors weaving through the vale
Strike through the soul and overwhelm the ear,
Like arrows that pursue their destined trail,
Or shrapnel from a shell exploding near.
Nothing moves, a freeze-frame, permanent;
No butterflies take wing; the bees are mute.
The Universe seems drained of every current,
While humankind still hopes it’s just acute.
12 August 2026 By CristiP
https://www.instagram.com/?utm_source=pwa_homescreen&__pwa=1
POEZII – POEZIA – Refugiul Meu
ANOTIMPURI Archives – POEZIA – Refugiul Meu
Poezie de vară – DOAR LINIȘTE – POEZIA – Refugiul Meu
PLOAIA MEA / MY RAIN Poezie de dragoste primăvara Ploaia Mea – POEZIA – Refugiul Meu
