Cununi de laur țesute-n borangic Te-ndeamnă să fii azi mireasă, Înveșmântată în totul sau nimic Urmezi o veche taină, mereu anevoioasă.
Pe calea aspră, șerpuită Ce ai ales, spre-o noua viață, Te insoțește bolta nesfârșită De călători trecuți în ceață.
Te-ncearcă gânduri, temeri, bucurii, Pășind în astă lume încâlcită Sperând, lângă ai tăi să fii Tot restul vieții tale, fericită
Râuri adânci de stele-nvolburate Or tulbura în treacăt armonia, Tu, însă, le vei ține magic înșirate Făcând uitată-n veci mânia
Înfăptuită rânduiala, cum stă scris, Alaiul tau pestriț și vesel, se desfată, Pecetluind lumește, ce ieri era un vis, În pași de vals, spre alte lumi, te poartă.
Îți împletești cosițele in spic Pe drumul de întoarcere acasă, Voalu-ți cade, tu nu spui nimic, Un gând neterminat încă te apasă.
Din frunzișul plin de rouă/Gânguresc cinteze… două.
Pribegind hai hui prin lume/Noaptea plâng, ziua fac glume …
Să mulg laptele-n șiștar/De trei ori la rând, măcar …
Și am rămas singur din nou…
Vine primăvara-n crâng Eu, pe-o banca, stau și plâng M-a lăsat nevasta aseară Sărac,... ca odinioară În nădragi și c-o valiză Ce-i în ea? Nimic... Surpriză! Ei,... nu pot fi atât de rău Trei șosete,... un maiou Și-o pereche de chiloți Da' nu pot să spun "la toți"
Așa sărac, am mai fost. Dar, aveau toate un rost Cui mai spun eu: "Iubițel, Fă o ciorbă de vițel Cum mâncam la mama acasă Nici prea iute nici prea grasă C-o lingură de smântană Și-o țuică din aia bună" În timp ce se primenea Ea, mereu îmi răspundea "Du-te la măta sa-ți facă Oricum a mea n-o sa-ți placă, Ba-i sărată, ba-i prea groasă, N-are taiței de casă, Carnea nu-i fiartă, e tare, Nu-ș ce naiba nu mai are. Și-apoi ia stai tu nițel, Ai tu carne de vițel? Frigideru-i gol din mai, Nici un pol măcar nu ai, Nu-s cartofi, nici varză acra Și tu vrei carne de vacă! "
Din frunzișul plin de rouă, Gânguresc cinteze... două. Cum la început și noi, Ciripica,... Ciripoi, Nu era loc în pădure Să nu-l căutăm de mure, Ori de iarbă-un peticel, Să nu-l tăvălim nițel.
Nopțile de mai uitate, Când stăteam întinși pe spate, Privind cerul plin de stele Și-ți spuneam s-alegi din ele Una care-ți place tare. Tu,... alegeai Carul Mare, Și Luceafărul... și Luna Toate le voiai, nu una. Dar cum nu sunt prea înalt Printre ele să mă salt Să adun una sau două, "Să n-aibă pe ele rouă! Să fie calde, pufoase, Ai grijă să nu miroase!"
Rămân singur cu valiza, Știți voi, aia cu surpriza, Pribegind hai hui prin lume, Noaptea plâng, ziua fac glume, Dimineața cântâ cucu, Eu îmi caut iar de lucru, Mă pun în gură cu toți, Nu știu ei că n-am chiloți.
Ziua-i doi poli și-o cinzeacă, Cum fac bani, îmi iau o vacă Ș-am să fac brânză din lapte, Oi mânca cu turte coapte, Apă-oi bea din cel izvor Care susură ușor Răcorind poiana toată Unde tăvaleam odată Iarba proaspăt răsărită, Cu nevasta mea iubită, Care m-a lăsat,... s-a dus!! Ea în est, eu în apus, Fiecare pe-o cărare, Eu la muncă,ea la Mare, Eu tai cu securea mlajă, Ea stă pe șezlong la plajă...
S-o fi săturat, săraca, S-aștepte să vin cu vaca, Pe care s-o duc la șes, Unde cornutele ies, Să pască verdele crud, De la gârlă, pân' la dud. S-o aduc seara acasă Și chiar dacă-i mult pre grasă, Să-i umplu ieslea cu fân, Să-i spăl ugerul hapsân, Să mulg laptele-n șiștar, De trei ori la rând, măcar, Să facem brânză, smântână Și-o dată pe săptămână, Să atârn cașul la grindă, Cât se uită ea-n oglindă, Duminica, mic dejun, Gogoși calde cu magiun, În cană, lapte bătut... Ne-am dorit,... nu s-a putut. Și am rămas singur din nou... Nu mai sunt taur, sun bou.
Te-am privit pentru-o secundă,… și m-am dezechilibrat.
Te-ai apropiat de mine, prea frumoasă domnișoară…
Pentru a nu știu câta oară, prin același loc treceam…
Felinarele aprinse, ne-anunțau că se-noptase…
Au trecut de atunci decenii, cu nenumărate joi…
Joi e ziua însemnată, pentru mine, pentru noi, Ți-amintesti? Era-ntr-o toamnă, într-o după-amiază, joi, Tu stăteai în parc, pe-o bancă și mâncai încet o pară, Eu treceam cu bicicleta. Ce frumos era afară!
Te-am privit pentru-o secundă și atât m-am tulburat, C-am scăpat din mâini ghidonul și m-am dezechilibrat, Bicicleta mea cea nouă, desena curbe ciudate, Și-am căzut pe-un pat de frunze, între florile brumate.
M-ai privit îngrijorată, consternată și cu milă, Dar apoi ai râs puternic din sufletu-ți de copilă. Te-ai apropiat de mine, prea frumoasă domnișoară, Întrebându-mă șăgalnic: "Vrei să muști și tu din pară?"
Scuturându-mă de frunze, repede m-am ridicat, Să nu-mi vezi dezamăgirea și orgoliul șifonat. Ți-am luat din mână para, și o gură am mușcat, Iar apoi, fără de veste, pe buze te-am sărutat.
Ai rămas pentru o secundă, confuză, ușor mirată, Căutând cu ochii, para. Atunci te-ai simțit trădată. Dar apoi ai râs cu zgomot, zguduindu-ți silueta Și mi-ai spus fără tăgadă: "Vreau și eu cu bicicleta!"
Felinarele aprinse, ne-anunțau că se-noptase, Însă, era prea frumos, între noi ce se legase. Pentru a nu știu câta oară, prin același loc treceam, Ținându-ne strâns de mână, când și când ne sărutam.
Au trecut de atunci decenii, cu nenumărate joi, Peste frunzele căzute pe acea bancă, peste noi, Dar niciuna dintre ele, chiar de-au fost ninsori sau ploi, N-au fost altfel petrecute: parcul, bicicleta, noi.
