Joi e ziua însemnată, pentru mine, pentru noi,
Ți-amintesti? Era-ntr-o toamnă, într-o după-amiază, joi,
Tu stăteai în parc, pe-o bancă și mâncai încet o pară,
Eu treceam cu bicicleta. Ce frumos era afară!

Te-am privit pentru-o secundă și atât m-am tulburat,
C-am scăpat din mâini ghidonul și m-am dezechilibrat,
Bicicleta mea cea nouă, desena curbe ciudate,
Și-am căzut pe-un pat de frunze, între florile brumate.

M-ai privit îngrijorată, consternată și cu milă,
Dar apoi ai râs puternic din sufletu-ți de copilă.
Te-ai apropiat de mine, prea frumoasă domnișoară,
Întrebându-mă șăgalnic: "Vrei să muști și tu din pară?"

Scuturându-mă de frunze, repede m-am ridicat,
Să nu-mi vezi dezamăgirea și orgoliul șifonat.
Ți-am luat din mână para, și o gură am mușcat,
Iar apoi, fără de veste, pe buze te-am sărutat.

Ai rămas pentru o secundă, confuză, ușor mirată,
Căutând cu ochii, para. Atunci te-ai simțit trădată.
Dar apoi ai râs cu zgomot, zguduindu-ți silueta
Și mi-ai spus fără tăgadă: "Vreau și eu cu bicicleta!"

Felinarele aprinse, ne-anunțau că se-noptase,
Însă, era prea frumos, între noi ce se legase.
Pentru a nu știu câta oară, prin același loc treceam,
Ținându-ne strâns de mână, când și când ne sărutam.

Au trecut de atunci decenii, cu nenumărate joi,
Peste frunzele căzute pe acea bancă, peste noi,
Dar niciuna dintre ele, chiar de-au fost ninsori sau ploi,
N-au fost altfel petrecute: parcul, bicicleta, noi.


12 Feb. 2026(joi)                               By CristiP