Joi e ziua însemnată pentru mine, pentru noi,
Ți-amintești? Era-ntr-o toamnă, într-o după-amiază, joi,
Tu stăteai în parc, pe-o bancă și mâncai încet o pară,
Eu treceam cu bicicleta. Ce frumos era afară!

Te-am privit pentr-o secundă și atât m-am tulburat,
C-am scăpat din mâini ghidonul și m-am dezechilibrat,
Bicicleta mea cea nouă, desena curbe ciudate
Și-am căzut pe-un pat de frunze, între florile brumate.

M-ai privit îngrijorată, consternată și cu milă,
Dar apoi ai râs puternic din sufletu-ți de copilă.
Te-ai apropiat de mine, prea frumoasă domnișoară,
Întrebându-mă șăgalnic: "Vrei să muști și tu din pară?"

Scuturându-mă de frunze, repede m-am ridicat,
Să nu-mi vezi dezamăgirea și orgoliul șifonat.
Ți-am luat din mână para și o gură am mușcat,
Iar apoi, fără de veste, pe buze te-am sărutat.

Ai rămas pentr-o secundă, confuză, ușor mirată,
Căutând cu ochii, para. Atunci te-ai simțit trădată.
Dar apoi ai râs cu zgomot, zguduindu-ți silueta
Și mi-ai spus fără tăgadă: "Vreau și eu cu bicicleta!"

Felinarele aprinse, ne-aunțau că se-noptase,
Însă, era prea frumos, între noi ce se legase.
Pentru-a nu știu câta oară, prin același loc treceam,
Ținându-ne străns de mănă, când și când ne sărutam.

Au trecut de-atunci decenii, cu nenumărate joi,
Peste frunzele căzute pe-acea bancă, peste noi,
Dar niciuna dintre ele, chiar de-au fost ninsori sau ploi,
N-a fost altfel petrecută: parcul, bicicleta, noi.


By CristiP                           12 Feb. 2026 

Dragostea născută spontan este o dragoste curată, sinceră și se confundă cu veșnicia.

By CristiP